Puma – cel mai bine vândut model al gamei Ford în primul trimestru al acestui an; Ford reconfirmă poziția de lider de piață în segmentul de vehicule comerciale

BUCUREȘTI, 13 aprilie, 2021 – Conform datelor publicate de DRPCIV, Ford România a înregistrat o cotă de piață de 10,88% în primele 3 luni din 2021, în creștere cu 3,94 puncte procentuale comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Această creștere vine pe fondul unei scăderi de 22% a pieței totale auto de la 33,000 de unități înmatriculate în primul trimestru din 2020, la 25,800 în aceeași perioadă din 2021.

În ceea ce privește autoturismele, cel mai bine vândut model a fost de departe, Ford Puma. În primele 3 luni din 2021, s-au înmatriculat 648 de unități, comparativ cu 94 în aceeași perioadă a anului trecut.

Creșterea este semnificativă, Ford Puma ocupând acum locul al doilea în segmentul Mini utility din România, cu 14.45% cotă de piață.

Astfel, topul celor mai bine vândute 3 modele de autovehicule Ford în primele 3 luni din 2021 e condus detașat de modelul Puma, urmat de Ford Focus, cu 436 unități înmatriculate și o cotă de 10.48% din segmentul mașinilor compacte și Ford Kuga, cu 9.9% din cota segmentului small utilitiy.

Ford Puma 1.0 mild hybrid 125 CP – preferată de români

În primele 3 luni ale anului, Ford Puma a reprezentat prima opțiune pentru clienții privați, astfel că modelul produs la Craiova se află în topul vânzărilor către persoane fizice ale segmentului mini utility.

Cea mai bine vândută motorizare a Ford Puma din primul trimestu al acestui an este cea de 1.0 mild hybrid 125 CP, cu nivelul de echipare Titannium și în culoarea “Desert Island”.

Cristian Prichea, director general al Ford România NSC : “Suntem mulțumiți de rezultatele pe care le-am obținut în primul trimestru din 2021, având în vedere provocările vizibile din această perioadă. Ford Puma rămâne un model deosebit de important pentru piața din România și în 2021. Mai mult, sunt încântat să observ preferința din ce în ce mai mare a românilor pentru modelele electrificate”.

Ford Puma este produs exclusiv la fabrica din Craiova începând cu a doua jumătate a anului 2019. Din 2020 i s-a alăturat și varianta Ford Performance a modelului, Ford Puma ST, cel mai puternic autovehicul produs vreodată în România.

Fabrica Ford din Craiova are în acest moment peste 6000 de angajați care lucrează in trei și patru schimburi atât pentru producția de vehicule (Puma și EcoSport), cât și pentru cea de motoare, pentru a face față cererii actuale de pe piață. De la preluarea din martie 2008, Ford a investit peste 1,5 miliarde de euro pentru a transforma uzina din Craiova într-o fabrică de ultimă generație. Din această sumă, aproximativ 300 de milioane de euro au fost investiți doar în modernizarea Secției de Producție Motoare

În toamna acestui an, Ford Romania va demara și campania comercială pentru mult- așteptatul model Mustang Mach- E, primul SUV electric al gamei Ford, dezvoltat pentru a oferi performanța și caracterul legendar al celei mai bine vândute mașini sport din lume tuturor clienților care preferă vehiculele complet electrice.

Ford – lider de piață pe segmentul de vehicule comerciale în primele 3 luni ale anului

Ford rămâne în continuare liderul pieței de vehicule comerciale, astfel că, în primul trimestru al acestui an, au fost înmatriculate 835 unități, înregistrând o cotă de piață de 15.7%, în creștere cu 0.3 puncte procentuale față de perioada similară a anului trecut.

Trei din cele cinci modele de vehicule comerciale din portofoliul Ford România sunt lideri pe segmentele lor. Utilitara citadină Ford Transit Connect deține aproape o treime din segmentul de C-ISV, cu o cotă de 30,3%.

Ford Transit Custom se situează pe locul 2 în segmentul de MCV-uri de 1 tonă, cu o cotă de piață de 26.42%, în creștere cu 5.38 puncte procentuale, în primele 3 luni ale lui 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

“Faptul că toate modelele din portofoliul de vehicule comerciale Ford au înregistrat creșteri de cotă de piață în primul trimestru din 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut demonstrează versatilitatea gamei de vehicule comerciale Ford, cât și calitatea serviciilor oferite de dealerii specializați, capabili să găsească soluții eficiente pentru orice nevoie prezentată de clienții noștri de flote”, a adăugat Cristian Prichea, director general al Ford România NSC.

Ford Ranger – în continuare cel mai bine vândut pick-up din Romania

Deși segmentul pick-up a înregistrat o scădere de 3.87% în primele 3 luni ale lui 2021 în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, Ford Ranger deține o cotă de segment de 41.29%, în creștere cu 8.56 puncte procentuale față de primul trimestru din 2020. Ford Ranger este lider pe segmentul de pick-upuri atât la nivel național, cât și european.

“Ford Ranger continuă povestea de succes înregistrată în ultimii 5 ani, câștigând mereu încrederea clienților de flote prin fiabilitate, capacitățile tehnice și off-road de top. Pe segmentul de vehicule comerciale rămânem lideri de piață atât prin prisma diversității și specializării gamei de vehicule utilitare, cât și prin încrederea pe care ne-o acordă clienții de flote din toate colțurile țării,”a încheiat Cristian Prichea, director general al Ford România NSC.

Prin rețeaua națională de dealeri autorizați, Ford este prezent în 37 puncte de comercializare din toată țară, 97% fiind aliniate la standardele de electrificare. Dintre acestea, 17 locații Ford Transit Center asigură consiliere “one stop shop” tuturor clienților de vehicule comerciale, de la consiliere tehnică, la soluții de finanțare competitive cu costuri reduse, cât și soluții after-sales predictibile și operative.

Publicat la: 13.04.2021

Compara Inchide

Logheaza-te

Am uitat parola

trimitere date

api_key: 775gu6ocqdsjgp scope: r_basicprofile r_emailaddress //onLoad: onLinkedInLoad authorize: true, credentials_cookie: true

Inregistreaza-te

Esti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de tine pentru a te contacta in scopuri de marketing? Prin completarea prezentului formular, declar ca imi exprim consimtamantul, in mod expres si neechivoc, pentru ca orice date cu caracter personal, precum si orice alte informatii furnizate de mine, sa intre in baza de date a Tiriac Auto, a imputernicitilor si a operatorilor asociati ai acestuia, pentru a fi prelucrate si utilizate de acestia in orice activitati si scopuri statistice si / sau legate de marketing (inclusiv primirea de apeluri, e-mailuri in actiuni de marketing direct de promovare a ofertelor comerciale, invitatii la test-drive-uri si evenimente, asistenta pentru autovehiculul detinut: mentenanta, asistenta rutiera, garantii, asigurari, ITP), in conformitate cu legislatia in vigoare si in conformitate cu Politica de Confidentialitate Tiriac Auto.

trimitere date

Date de contact

Daca solicitati detalii despre inchirierea unei masini, puteti afla aici cum va prelucram datele

Sunteti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de dvs. pentru a va contacta in scopuri de marketing, inclusiv prin Newsletter, in conditiile explicate aici?

TELEFON

SMS

E-MAIL

trimitere date

Important

Începând cu data de 1 noiembrie 2015, serviciile oferite în locaţia Ţiriac Auto din Otopeni, pot fi accesate în cadrul atelierelor din reţeaua de service București:

Ţiriac Auto - Service Ford

Șos. București-Ploiești 42-44,
sector 1

Ţiriac Auto - Service Jaguar

Șos. București-Ploiești 107A,
sector 1

Ţiriac Auto - Service Mercedes-Benz

Bd. Expoziţiei nr. 2,
sector 1

Ţiriac Auto - Service Hyundai

Str. Parcului 55-57,
sector 1

Ţiriac Auto - Service Land Rover

Șos. București-Ploiești 107A,
sector 1

Ţiriac Auto - Service Mitsubishi

Bd. Expoziţiei nr. 2, sector 1
Bd. Metalurgiei nr. 70, sector 4

Ţiriac Auto - Service Multibrand

Bd. Expoziţiei nr. 2, sector 1
Șos. Pipera nr. 41, sector 2
Bd. Metalurgiei nr. 70, sector 4

Vezi toate service-urile

Date de contact

Alege locatia
    Toate marcile
      Toate modelele

        Daca solicitati detalii despre o anumita oferta postata pe website, puteti afla aici cum va prelucram datele

        Sunteti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de dvs. pentru a va contacta in scopuri de marketing, inclusiv prin Newsletter, in conditiile explicate aici?

        TELEFON

        SMS

        E-MAIL

        trimitere date

        Date de contact

        Inainte de trimiterea cererii va rugam sa completati formularul de mai jos:

        Esti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de tine pentru a te contacta in scopuri de marketing? Prin completarea prezentului formular, declar ca imi exprim consimtamantul, in mod expres si neechivoc, pentru ca orice date cu caracter personal, precum si orice alte informatii furnizate de mine, sa intre in baza de date a Tiriac Auto, a imputernicitilor si a operatorilor asociati ai acestuia, pentru a fi prelucrate si utilizate de acestia in orice activitati si scopuri statistice si / sau legate de marketing (inclusiv primirea de apeluri, e-mailuri in actiuni de marketing direct de promovare a ofertelor comerciale, invitatii la test-drive-uri si evenimente, asistenta pentru autovehiculul detinut: mentenanta, asistenta rutiera, garantii, asigurari, ITP), in conformitate cu legislatia in vigoare si in conformitate cu Politica de Confidentialitate Tiriac Auto.