8 iunie 2026 – Țiriac Auto continuă dezvoltarea diviziei Țiriac Auto Rulate și inaugurează un nou showroom în Timișoara, în urma unei investiții de aproximativ 200.000 de euro. Noua locație marchează atingerea pragului de 10 centre dedicate comercializării de autovehicule rulate la nivel național și susține strategia companiei de a fi mai aproape de clienții din toata tara, incluzând, începând cu luna curentă, reprezentare relevantă în vestul țării.
Situat în Calea Lugojului nr. 18A, comuna Ghiroda, Timiș, noul centru include showroom, zonă de livrare, spații pentru pregătirea și cosmetizarea mașinilor în vederea livrării în condiții impecabile, dar și o platformă generoasă destinată expunerii vehiculelor disponibile pentru vânzare. Suprafața totală este de 3000 mp.
În aceeași locație va activa și Țiriac Auto Rent, divizia de mobilitate a Grupului Țiriac, care va pune la dispoziția clienților din vestul țării o gamă variată de autovehicule de închiriat, de la modele premium până la mărci de volum, adresând atât segmentul corporate, cât și clienților persoane fizice.
„Timișoara reprezintă una dintre cele mai importante piețe auto din România și un oraș în care am primit constant solicitări din partea clienților pentru deschiderea unei locații dedicate autovehiculelor rulate. Prin această investiție ne consolidăm prezența în regiune și continuăm planul de dezvoltare al rețelei Țiriac Auto Rulate. Obiectivul nostru este să oferim clienților acces la una dintre cele mai variate selecții de autovehicule noi și rulate din România, alături de servicii complete, transparente și în deplină siguranță”, a declarat Marius Marian - CEO Țiriac Auto.
În prezent, stocul rețelei Țiriac Auto Rulate depășește 1.500 de autovehicule, disponibile atât în locațiile fizice din țară, cât și online. Compania oferă servicii complete de achiziție, vânzare, buy-back, consignație și finanțare, pentru o gamă extinsă de mărci și modele.
Noua locație din Timișoara va beneficia de un stoc permanent de minimum 70 de autovehicule. În același timp, clienții vor avea acces la întregul stoc național, disponibil online pe www.tiriacautorulate.ro, cu posibilitatea livrării autovehiculului ales direct în showroom-ul din Timișoara.
Programul de funcționare a noii locații este de luni până vineri între orele 09:00 și 19:00, respectiv sâmbăta între 09:00 și 14:00. Clienții pot contacta echipa Țiriac Auto Rulate Timișoara la numărul scurt *4141 sau la email [email protected], pentru consultanță de specialitate privind alegerea unui autovehicul din stoc sau la comandă, opțiunile de finanțare disponibile, precum și posibilitățile de schimb al autovehiculului actual prin programele dedicate.
„Prin deschiderea noii locații din Timișoara ne consolidăm prezența în vestul țării și răspundem unei cereri în creștere pentru autovehicule rulate verificate și certificate. Clienții din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara au acum acces mai rapid la unul dintre cele mai mari stocuri de autovehicule rulate din România, cu peste 1.500 de unități disponibile. Mai mult, pentru a oferi un plus de încredere în procesul de achiziție, punem la dispoziția clienților beneficii extinse, inclusiv garanție de 24 de luni, în limita a 25.000 km, și posibilitatea de retur în termen de 14 zile, în limita a 400 km, pentru autovehiculele eligibile”, a declarat Adriana Marina, Director Comercial Țiriac Auto Rulate.
În primele șase luni ale anului 2026, Țiriac Auto Rulate a comercializat peste 2.500 de autovehicule, cele mai solicitate mărci fiind Mercedes-Benz, Land Rover, BMW, Ford, Renault, Škoda, Hyundai Volkswagen, Audi, și Dacia. SUV-urile continuă să fie categoria preferată de clienții români, atât pentru vehiculele disponibile din stoc, cât și pentru cele aduse la comandă.
Rețeaua Țiriac Auto Rulate își desfășoară activitatea în prezent în zece locații, din București, Bacău, Brașov, Constanța, Oradea, Pitești și Timișoara, fiecare dintre acestea beneficiind de echipe dedicate de consultanți de vânzări și achizitori, precum și parc auto propriu. La cerere, orice mașină prezentată pe pagina web www.tiriacautorulate.ro, poate fi livrată clientului în locația Țiriac Auto Rulate cea mai apropiată acestuia.