Autoturisme - 1 oferte

MITSUBISHI ECLIPSE CROSS

40.769 EUR

TVA INCLUS

  • Benzina

Vehicul Test Drive

Vezi detalii
Mitsubishi Eclipse Cross

Mitsubishi este compania care a creat prima linie de producție a automobilelor din Japonia, în anul 1917. În 1970, a luat naștere Mitsubishi Motors Corporation și este parte a grupului Mitsubishi Corporation care a apărut în anul 1870 și care include astăzi peste 300 de companii. Apariția în Europa a mărcii Mitsubishi s-a produs în anul 1974 odată cu apariția primelor modele Lancer, iar de atunci Mitsubishi își continuă expansiunea pe noi piețe și, mai ales lansarea de modele noi, printre care se numără și Mitsubishi Eclipse Cross.

Design

Creatorii modelului Mitsubishi Eclipse Cross s-au inspirat atunci când au creat forma dinamică și frumoasă a acestui model din fenomenul numit „inel de diamant” care apare în timpul unei eclipse totale, sclipirea halo-ului soarelui văzându-se de dincolo de lună. De asemenea, la baza acestui model stă un coupé de succes produs în Statele Unite în anul 1989 și care se numea „Eclipse”, denumire ce a fost combinată ulterior cu „Cross” care este o prescurtare de la Crossover. Mitsubishi Eclipse Cross este elegant ca un coupé, însă este un SUV veritabil, cu formă dinamică și sportivă pe care i-o conferă aripile conice, unghiul exterior adânc sculptat, luneta înclinată abrupt și lămpile high-tech din spate. La interior habitaclul este sportiv, iar sistemul Head Up Display (HUD) afișează informaţii color despre vehicul deasupra indicatoarelor pentru o vizibilitate cât mai bună.

Control

Mitsubishi Eclipse Cross este prevăzut cu un motor nou-dezvoltat Turbo de 1,5 l, cu injecţie directă pe benzină. Compactat pentru mai multă eficienţă şi supra-alimentat pentru cuplu mai puternic, acesta oferă accelerație instantanee la comandă. Această performanță cu răspuns extrem de rapid este posibilă, printre altele, și grație injecției directe de combustibil, galeriei de evacuare integrate în capul cilindrului, supapelor de evacuare umplute cu sodiu și sistemului inovator cu control electronic al deschiderii/inchiderii supapelor (MIVEC). Accelerația lină este posibilă datorită sistemului avansat CVT, noul control al treptelor determină o eficiență extraordinară a consumului de combustibil, iar piesele de caroserie sunt rigice asigurând o manevrabilitate extraordinară. În același timp, cu ajutorul sistemului Super All Wheel Control (S-AWC) asigură controlul mașinii în orice condiții meteo.

Siguranța

Dintre toate caracteristicile prin care se distinge în clasa din care face parte Mitsubishi Eclipse Cross, siguranța (deopotrivă pe șosea și în parcare, noaptea și ziua) este una dintre cele mai importante. Modelul este dotat cu tehnologii avansate, iar senzorii inteligenți urmăresc constant mediul înconjurător și avertizează conducătorul auto cu privire la pericole, în timp ce, în timpul condusului, sunt disponibile asistența activă și protecția pasivă. O serie de sisteme incorporate asigură aceste performanțe superioare de calitate, primul dintre acestea fiind Sistemul de Diminuare a Impactului Frontal (FCM). Acesta este completat de Controlul Adaptiv al Vitezei (ACC), Avertizarea de Părăsire a Benzii (LDW), Comutarea Automată între Faza Lungă și Faza Scurtă (AHB), Avertizarea de Unghi Mort (BSW), Alerta la Traficul din Spate (RCTA), Controlul Activ al Stabilităţii (ASC), Asistenţa la Pornire din Rampă (HSA) și Auto Stop & Go (AS&G). Acestora li se adaugă vizualizarea de 360°, caroseria RISE și 7 airbag-uri.
Contactează-ne