Evenimentul de lansare, in premiera nationala, a noii Clase X de la Mercedes-Benz va avea loc sambata, pe 11 noiembrie, la ora 15:30, la standul Tiriac Auto de la Salonul Auto Bucuresti si Accesorii 2017, desfasurat la Romexpo.
Noul Mercedes-Benz Clasa X reinventeaza pickup-ul traditional, imbinand trasaturile clasice si robustetea unui pickup de dimensiuni medii cu atributele tipice Mercedes-Benz, de la dinamism, confort si siguranta, pana la design, conectivitate si optiuni extinse de personalizare.
La lansarea pe piata, Clasa X are doua motorizari deopotriva puternice si eficiente, cu patru cilindri. Sistemul de propulsie diesel common-rail cu cuplu mare si cilindree de 2,3 litri este disponibil in doua variante - in X 220 d, cu un singur turbocompresor, generand 120 kW / 163 CP, respectiv biturbo X 250 d, cu nu mai putin de 140 kW / 190 CP. Ambele modele diesel sunt disponibile cu volan pe stanga sau pe dreapta, cat si cu transmisie cu tractiune spate sau cu tractiune integrala. Datorita nevoilor foarte specifice ale pietei, de exemplu in Dubai si Maroc, modelul pe benzina X 200 de 122 kW / 165 CP este disponibil doar ca vehicul cu volan pe partea stanga, cu tractiune spate. Toate motorizarile au o functionare silentioasa, cu vibratii reduse si o distribuire excelenta a puterii, cat si cu cifre reduse la nivel de consum. Puterea este transferata printr-o transmisie manuala cu sase trepte. O transmisie automata cu sapte trepte este disponibila la cerere pentru modelele X 250 d si X 250 d 4MATIC de 140 kW / 190 CP.
Motorul diesel V6 cu cuplu ridicat va fi lansat la mijlocul anului 2018, asigurand un plus de agilitate pe teren accidentat. Acesta va genera 190 kW / 258 CP si un cuplu maxim de 550 Nm. Cu aceasta motorizare, X 350 d ocupa o pozitie de lider in segment. Modelul de top al Clasei X va fi echipat standard cu transmisie permanenta 4MATIC si transmisie automata cu sapte trepte 7G-TRONIC PLUS, cu padele, si functia ECO start/stop. Sistemul DYNAMIC SELECT este disponibil optional. Pana in prezent, includerea unui comutator al modului de rulare a fost rara in segmentul pickup-urilor. Aceasta tehnologie permite ca experienta de conducere sa fie adaptata dupa preferintele individuale - de la un confort relaxat pana la sportivitate. Exista cinci programe: Comfort, ECO, Sport, Manual si Off-road. Acestea modifica caracteristicile motorului, rapoartele transmisiei automate si functia ECO de pornire/oprire.
Designul distinctiv al Clasei X este disponibil in trei variante, adaptate pentru stiluri de viata si medii de lucru diferite:
Clasa X PURE este varianta ideala pentru medii de lucru dure, cu cerinte complexe. In acelasi timp, confortul si designul sau recomanda aceasta versiune pentru intalnirile cu clienti sau furnizori, cat si pentru activitati private.
Clasa X PROGRESSIVE este dedicata persoanelor aflate in cautarea unui pickup robust, cu un plus de stil si cu mai multe functii de confort – o carte de vizita pentru afacerea lor si, simultan, un autovehicul confortabil si deopotriva prestigios.
Clasa X POWER este modelul de varf ca design si echipare. Destinat clientilor pentru care stilul, performanta si confortul sunt primordiale, Clasa X POWER este un autovehicul potrivit pentru mediul urban, dar si pentru activitati sportive sau de timp liber. Prin designul si echiparea de lux, acest pickup se potriveste perfect unui stil de viata independent.
Publicat la: 10.11.2017