Motorul Ford 1.0 EcoBoost câștigă al 11-lea “Oscar” la premiile IEPOTY. Unul din fiecare patru vehicule Ford vândute în 2018 a fost echipat cu acest motor

  •       Motorul Ford 1.0 EcoBoost, îmbunătățit acum cu un sistem de dezactivare a cilindrilor prezent în premieră pe un astfel de propulsor, bifează o victorie în 2019 la categoria “Motoare sub 150 CP”, adunând 11 trofee în cadrul competiției International Engine and Powertrain of the Year.
  •         Eficientul motor pe benzină cu trei cilindri care dezvoltă până la 140 CP a echipat unul din fiecare patru vehicule vândute de Ford în 2018. Din 2012, clienții au achiziționat mai mult de 1.6 milioane de mașini animate de motorul 1.0 EcoBoost.
  •      1.0 EcoBoost este un motor-cheie în viitoarele sisteme de propulsie electrificate Ford, inclusiv pe versiunile mild-hybrid ale modelelor Fiesta și Focus, dar și pe versiunile plug-in hybrid ale furgonetei Transit Custom și ale utilitarei de persoane Tourneo Custom.

 

KÖLN, Germania, 22 mai 2019 – Puternicul, versatilul și eficientul motor Ford 1.0 EcoBoost a fost numit astăzi Motorul Anului în categoria “Motoare sub 150 CP” în cadrul premiilor International Engine and Powertrain of the Year (IEPOTY, Motorul și sistemul de propulsie al anului). Este al 11-lea premiu IEPOTY primit de acest motor din 2012, anul lansării sale.

Oferind până la 140 CP și o experiență de condus entuziasmantă, compactul motor a animat una din fiecare patru mașini Ford vândute în 2018 – adică mai mult de 410.000 de vehicule – de la Fiesta la utilitara Transit Connect.

Ford a îmbunătățit recent motorul 1.0 EcoBoost pe benzină oferit pe Focus și Transit Connect cu scopul de a oferi un consum de carburant și mai bun, lista de tehnologii cuprinzând acum primul sistem de dezactivare a cilindrilor prezent în industrie pe un motor cu 3 cilindri.

Îmbunătățiri semnificative la nivelul chiulasei, sistemului de injecție și sistemelor de control al emisiilor au completat, de asemenea, tehnologiile de bază ale acestui motor: turbocompresia EcoBoost, injecția directă de înaltă presiune și sistemul Twin-independent Variable Cam Timing (Ti-VCT). Versiunea ameliorată a acestui motor va fi introdusă și pe alte modele din gamă în cursul acestui an.

“Motorul 1.0 EcoBoost continuă să bifeze noi puncte de referință pentru motoarele compacte pe benzină chiar și la 7 ani de la lansare și după 11 premii primite în cadrul competiției International Engine and Powertrain of the Year”, spune Carsten Weber, membră a biroului de Cercetare și Inginerie Avansată de Propulsie în cadrul Ford Europa. “Chiar și după ce am pus pe șosele 1.6 milioane de unități 1.0 EcoBoost, încă descoperim potențialul acestui motor: sisteme de propulsie electrificate foarte eficiente care au la bază motorul 1.0 EcoBoost sunt gata să fie lansate în curând pe piață”.

Un complet de 70 de jurați din 31 de țări i-au acordat motorului Ford 1.0 EcoBoost un total de 145 de puncte, acesta câștigând astfel categoria “Motoare sub 150 CP” la distanță de 26 de puncte de motoare produse de BMW, Grupul PSA, Toyota/Lexus și Volkswagen.

După introducerea sa pe piață, motorul 1.0 EcoBoost a dat startul unui trend în industrie, ulterior fiind lansate multe motoare turbo cu trei cilindri pe benzină de putere ridicată.

“De la prima sa victorie, care a avut loc în 2012, această mică bijuterie a rezistat testului timpului, cei mai mulți dintre ceilalți producători căutând în continuare să replice succesul său”, spune Nicol Louw, jurnalist Car Africa de Sud și membru al juriului IEPOTY.

Ford a anunțat luna trecută că multipremiatul 1.0 EcoBoost va reprezenta baza unor sisteme de propulsie mild-hybrid puternice și responsive pe noile Fiesta EcoBoost Hybrid și Focus EcoBoost Hybrid, îmbunătățind și mai mult eficiența acestui motor și completând în același timp experiența plăcerii de a conduce un Ford.

Pe aceste sisteme de propulsie sofisticate, un starter/generator angrenat prin curea (BISG) înlocuiește clasicul alternator, oferind posibilitatea recuperării și stocării energiei care în mod normal este pierdută în timpul frânării și rulării libere prin alimentarea unui pachet de baterii de 48V.

BISG funcționează și ca motor electric, integrându-se impecabil în sistemul de propulsie alături de motorul termic și utilizând energia stocată pentru a oferi asistență la atingerea cuplului, reducând astfel sarcina asupra motorului termic, care devine astfel mai eficient în ceea ce privește consumul de carburant. În plus, BISG poate oferi performanțe mai ridicate la turații mici, oferindu-i celui de la volan o experiență flexibilă și conectată. Prin reducerea fenomenului turbo-lag, BISG le-a oferit inginerilor Ford ocazia de a crește puterea generată de motorul 1.0 EcoBoost până la 155 CP prin utilizarea unui turbocompresor mai mare.

Versatilul 1.0 EcoBoost va sprijini, de asemenea, două modele care reprezintă premiere absolute în segmentele lor: furgoneta Transit Custom Plug-in Hybrid și utilitara de persoane Tourneo Custom Plug-In Hybrid. Acestea vor putea oferi rulare electrică fără problemele de autonomie asociate acestei tehnologii.

Transit Custom Plug-In Hybrid participă în această perioadă la teste care au rolul de a calcula și a înțelege beneficiile pe care această tehnologie o aduce clienților din Londra, Marea Britanie. Teste suplimentare vor începe în curând în Valencia, Spania și Koln, Germania.

Lista completă de premii câștigate de motorul 1.0 EcoBoost la IEPOTY:

  • Câștigător absolut: 2012, 2013 și 2014

  • Cel mai bun motor nou-lansat pe piață: 2012

  • Cel mai bun motor sub un litru: 2012, 2013, 2014, 2015, 2016 și 2017

  • Motoare sub 150 CP: 2019

# # #

  •       Fiesta 1.0-litre EcoBoost: emisii de CO2 de la 105-109 g/km, consum de la 4.6-4.8 l/100 km
  •       Focus 1.0-litre EcoBoost: emisii de CO2 de la 107-110 g/km, consum de la 4.7-4.9 l/100 km
  •       Transit Connect 1.0-litre EcoBoost; emisii de CO2 de la 146 g/km, consum de la 6.4 l/100 km
  •       Fiesta EcoBoost Hybrid: emisii anticipate de CO2 de la 112 g/km, consum de la 4.9 l/100 km
  •           Focus EcoBoost Hybrid: emisii anticipate de CO2 de la 106 g/km, consum de la 4.7 l/100 km
  •       Tourneo Custom Plug-In Hybrid: emisii anticipate de CO2 de la 75 g/km, consum de la 3.3 l/100 km
  •       Transit Custom Plug-In Hybrid: emisii anticipate de CO2 de la 75 g/km, consum de la 3.3 l/100 km

Despre Ford Motor Company

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, promovează și asigură service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri și autovehicule electrice Ford, precum și autovehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company și urmărește planul de a deveni lider în domeniile electrificare, autovehicule autonome și soluții de mobilitate. Ford are aproximativ 196.000 de angajați în toată lumea.Pentru informații suplimentareprivind Ford, produsele sale sau Ford Motor Credit Company, vizitați www.corporate.ford.com.

Ford Europa produce, vinde și servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 49.000 de angajați la facilitățile proprii și aproximativ 63.000 de angajați când sunt luate în considerate asocierile în participațiune și entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 23 de facilități de producție (16 deținute integral sau asocieri în participațiune consolidate și 7 asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.

Compara Inchide

Date de contact

Daca solicitati detalii despre o anumita oferta postata pe website, puteti afla aici cum va prelucram datele




Sunteti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de dvs. pentru a va contacta in scopuri de marketing, inclusiv prin Newsletter, in conditiile explicate aici




Sunteti de acord sa va contactam ocazional pentru sondaje despre produsele si serviciile Tiriac Auto, in conditiile explicate aici


Sunt de acord sa fiu contactat, in scopurile specificate mai sus, dupa cum urmeaza:

Telefon

Sms

E-mail

trimitere date

Date de contact

Inainte de trimiterea cererii va rugam sa completati formularul de mai jos:

Esti de acord ca Tiriac Auto sa utilizeze informatiile completate de tine pentru a te contacta in scopuri de marketing? Prin completarea prezentului formular, declar ca imi exprim consimtamantul, in mod expres si neechivoc, pentru ca orice date cu caracter personal, precum si orice alte informatii furnizate de mine, sa intre in baza de date a Tiriac Auto, a imputernicitilor si a operatorilor asociati ai acestuia, pentru a fi prelucrate si utilizate de acestia in orice activitati si scopuri statistice si / sau legate de marketing (inclusiv primirea de apeluri, e-mailuri in actiuni de marketing direct de promovare a ofertelor comerciale, invitatii la test-drive-uri si evenimente, asistenta pentru autovehiculul detinut: mentenanta, asistenta rutiera, garantii, asigurari, ITP), in conformitate cu legislatia in vigoare si in conformitate cu Politica de Confidentialitate Tiriac Auto.